Cu mare bucurie am constatat ca Sean Blackwell, autorul filmuletzelor despre 'Tulburarea afectiv bipolara, iluminarea si nivelele de constiinta', pe care le-am postat in decembrie aici, continua seria. Acest material este de departe cea mai coerenta si de bun-simt interpretare asupra tulburarilor psihice pe care eu am intalnit-o, deoarece este facuta de la un nivel de constiinta mult mai ridicat decat cel al psihiatriei (care, din punctul meu de vedere, este retrograda, barbara si reductionista, din moment ce priveste fiinta umana strict bio-chimic; o abordare care a fost poate de inteles in sec. XX, dar inadmisibila pe noul nivel de constiinta al umanitatii in sec. XXI.)
Foarte pe scurt, de ce apar tulburarile psihice? Din cauza unui conflict interior intre Ego (Sinele fals, imaginea psiho-sociala) si realitatea interioara a individului, care este mult mai vasta si mai complexa decat micul Sine fals. Cu cat presiunea asupra Sinelul fals creste (prin competitia, compromisurile, adaptarea la norma sociala), cu atat conflictul interior de adanceste, necesitand tot mai multa energie pentru mentinerea unui echilibru relativ la nivelul psihicului si pentru functionarea sociala. Cand psihicul nu mai poate gestiona acest conflict interior, Sinele fals se 'sparge' si continuturile sub-constiente si inconstiente incep sa iasa la suprafata.... in manifestari ciudate si 'murdare', care ii sperie pe cei 'normali' (de fapt, frica vine din neintelegerea procesului). Acesta este punctul in care psihiatria se impotmoleste, deoarece nu intelege ca boala psihica este un proces de purificare al fiintei, o modalitate de recalibrare, de revenire in armonie a tuturor structurilor care alcatuiesc complexa fiinta umana.
Acest proces este cat se poate de normal si sacru (in societatile tribale, nebunii erau considerati sfinti), nicidecum un dezechilibru chimic in creier care trebuie repede corectat cu medicamente. In ceea ce priveste incercarea de a readuce 'pacientul' pe 'linia de plutire', adica de a-l face din nou functional social, inseamna a incerca sa-l readuci in temnita din care el tocmai incearca sa se elibereze. De aceea nu-i de mirare ca rata 'vindecarilor' in spitalele psihiatrice este extrem de mica (majoritatea spitalelor 'de nebuni' sunt de fapt inchisori, pentru ca spiritele emergente sau trezite sa nu tulbure iluzia 'normalilor' somnambuli ce intretin sistemul).
Asadar, avem o prezentare foarte clara si documentata despre cum evoluam, atat individual cat si colectiv. Cred ca este util sa intelegem si sa integram aceste aspecte, pentru ca suntem oameni "si nimic din ce e omenesc nu ne e strain". Mai mult, intoarcerea la Intreg presupune integrarea Umbrei, a acelor fragmente reprimate din noi (si proiectate in altii). Nu vad boala psihica fiind altceva decat o aducere la lumina a Umbrei, pentru a o imbratisa, asuma si iubi. O fantastica energie este recuperata atunci cand nu ne mai luptam cu Umbra si ne-o facem aliat. De aceea, cea mai buna metoda de a ajuta o persoana aflata intr-o criza psihotica (de fapt, o urgenta spirituala) este de a fi un martor iubitor, aflat in starea de prezenta.
Va invit sa vizionati acest material si sa meditati! Namaste!
Tot in acelasi registru, postez mai jos un alt material despre cele 5 trepte ale trezirii constientei. Este vorba de cum se resimte procesul trezirii dpdv psihologic pentru cei care il parcurg constient si relativ echilibrat. Se va observa ca, desi 'drama' si manifestarile nu sunt atat de puternice si excentrice ca la cei clasificati cu tulburare bipolara, si pentru cei care experimenteaza trezirea intr-un mod mai armonios... senzatia este tot de 'moarte' (datorita mortii Ego-ului, Sinelui fals), insotita de o seama de emotii si stari negative (urmare a purificarii masive).
Asadar, orice trezire este un pas spre maturizare, si orice iesire din iluzie presupune trecerea prin suferinta (curatare emotionala)... tocmai spre depasirea ei (suferinta fiind de fapt indicatorul ca te afli inca in iluzie). Simbolica infruntare a demonilor, balaurilor sau dragonilor tocmai la aceasta face trimitere - la infruntarea si depasirea fricilor, la intelegeri superioare, la integrarea opusului / oponentilor (dusmanii fiind doar in mintea noastra iubitoare de separare)...
Orice trezire presupune iesirea din zona de confort a mintii si deschiderea catre vastitatea vietii!