Nu, n-am de gand sa ma refer la copilarie. Nu la acel Acasa ma gandesc. Cu atat mai mult, cu cat pentru coplesitoarea majoritate (ca sa nu zic pentru toti, ca poate a fost vreo exceptie...) perioada copilariei a reprezentat un contrast dureros fata de... adevaratul Acasa.
Abordez acest subiect acum pentru ca am constatat ca el este foarte putin inteles, chiar si printre Lucratorii in Lumina. Pentru ca daca el ar fi cu adevarat priceput si integrat, n-ar trebui sa avem asemenea dificultati in a depasi Ego-ul. Si totusi... oricat de frumos am vorbi despre spiritualitate, constatam ca deseori picam testele... propriei experiente.
Asadar, am de gand sa abordez subiectul lui Acasa, acelui Acasa care este destul de greu de prins in cuvinte, deoarece el este mai mult un gust, o stare... dar pe care toti il avem profund amprentat in sufletul nostru. Pe acest Acasa il cautam in toate experientele noastre... E vorba de o frecventa de baza, pe care inca o avem in noi, dar nu suntem constienti de ea. Este starea aceea de unitate cu tot ceea ce exista, care se experimenteaza ca PACE, SIGURANTA si IUBIRE absolute. Este starea / gustul Constiintei care fiecare ESTE in esenta lui. Este starea pe care Biblia o numeste paradisiaca, originara, in care omul era unit cu Dzeu.
Din aceasta stare originara, Constiinta a vrut sa experimenteze dimensiunile joase si s-a ‘proiectat’ in ele. Vorba vine, pentru ca tot ceea ce-a facut a fost sa-si puna filtre si limitari, astfel incat sa ecraneze Totalitatea care EA este (ecranarea ce se numeste... uitare :)). Asa se face ca fiecare experimenteaza acum densitatea, limitarile si dualitatea specifice dimensiunii 3D. Toata drama experientiala deriva din aceasta conditie de limitare. Tot ceea ce ne motiveaza sa evoluam este amintirea lui Acasa – a starii de perfectiunine si integralitate de care ne aducem, foarte vag, aminte. Desigur, experienta in 3D n-a fost menita sa fie dramatica. Ea a avut rolul, absolut neutru, de a aduna cunoastere si a o intoarce Constiintei. Asta si facem cand murim: experienta acumulata prin traire (in toata complexitatea ei senzoriala, mentala, emotionala etc) se intoarce ca informatie in Constiinta (Mintea divina), iar atomii corpului fizic revin in pamantul carora le apartin (va dati seama, nu, ca atomii care ne alcatuiesc corpul fizic sunt permanent reciclati de Mama Pamant, iar atomii care astazi alcatuiesc corpul nostru sunt aceiasi care acum milioane de ani luau forma dinozaurilor?). Energia si informatia se misca permanent; orice forma este doar o configuratie, mai mult sau mai putin complexa, de energie si informatie.
Desigur, Creatia este un joc foarte complex, prea complex pentru a fi inteles cu mintea umana. Totusi, legitatile ei de baza ne sunt accesibile. Am inteles si noi pana acum ca exista o ordine – Creatia e guvernata de armonie. Am inteles ca exista o miscare de la simplu la complex, pe care o numim evolutie. Am putea-o vedea ca o miscare de la particular la general. Pe masura ce ‘urcam’ treptele (dimensiunile) Creatiei, avem de-a face cu notiuni din ce in ce mai generale (cu categorii tot mai inclusive), sfarsind in generalitatea suprema care este TOTUL / INTREGUL (nivel la care orice fenomen se percepe ca fiind experienta personala). De fapt, Creatia nu este altceva decat aceasta miscare a Constiintei de la particular la general, pe fiecare nivel Constiinta experimentandu-se pe Sine.
Asadar, experienta nu exista ca atare, ea este o proiectie a Constiintei. De aceea a fost numita Maya, Iluzia universala. Si totusi, pentru ca acest joc sa aiba loc, Constiinta trebuie sa experimenteze TOTAL propria ei proiectie; asa se face ca dimensiunile experimentate par atat de reale. Ca o metafora, putem spune ca Constiinta este regizorul (ea alege dimensiunea / gradul de limitare pe care vrea sa-l experimenteze) si, in acelasi timp, este si actor al piesei (experientei percepute). Problema noastra este ca ne-am identificat prea mult cu rolul pe care il jucam, de unde si impresia ca viata ni se intampla. Desigur, pentru a ne aminti ca noi suntem mai mult decat un rol, ar trebui sa ajungem in pozitia de ... spectator / observator. Din acest punct, avem o imagine de ansamblu: nu mai vedem doar partitura proprie (replicile si reactiile nostre), ci si rolul pe care il jocam in raport cu ceilalti, sau putem chiar ajunge sa intelegm tot spectacolul. Acum intelegem ca e doar un joc al fiecaruia cu el insusi – fiecare fiind Creatorul experientei si perceptiilor sale. Tu le alegi, tu le experimentezi. Tu, adica Constiinta. Pentru ca tu nu esti doar o parte a Constiintei, ci esti Constiinta intreaga. Fiind un continuum, ea nu poate fi divizata. Ceea ce da impresia de divizare, separare... este doar UITAREA starii de INTREG.
Intelegerea acestui fapt mi-a venit cand ma aflam in starea de meditatie. Incerc sa surprind experienta, deoarece mi se pare relevanta. Meditam singura. Am intrat in starea de meditatie cu intentia de a-mi permite libertatea maxima pe care o pot experimenta, adica de a-mi da voie sa scot la lumina din interiorul meu orice vrea sa iasa. Fiind singura, chiar nu-mi pasa ce e acest ceva – daca e ‘rusinos’, ‘neconform’, ‘murdar’ etc. Cu alte cuvinte, chiar nu ma interesau ‘evaluarile’ mintii. Am ales doar sa permit si sa accept. Nu dupa multa vreme, in meditatie fiind, am sesizat o durere in abdomen, in zona ombilicului. Nu era o durere fizica, ci una emotionala, care imi dadea impulsul de a plange. Dar nu puteam sa plang, pentru ca mintea mea, in lipsa de motiv, nu valida experienta. Ca atare, tot ce puteam sa fac era sa urmaresc aceasta durere care crestea in suspine... Pana cand am facut declicul in minte – in sfarsit, mintea a putut identifica emotia ce vroia sa se exprime. Era un DOR de MINE INSAMI. Mi-era dor ... de mine. Aveam senzatia ca, la un anumit moment, am fost rupta in doua: o parte mica, cea care sunt eu acum, a ramas separata de partea mare, dupa care tanjeste. Amandoua partile eram EU, dar ma simteam mai mult identificata cu partea cea mica, ca un copil ratacit... Desigur, aceasta constientizare mi-a permis experimentarea completa a emotiei, cu durerea si plansul aferente descarcarii...
Dupa eliberarea energiei emotionale, am inceput sa inteleg ce se intamplase. Accesasem o zona a memoriei celulare unde era stocata amintirea caderii in materialitate. I se mai spune “alungarea din Eden” sau “caderea din gratie”. Este momentul in care Constiinta incepe sa se fragmenteze si sa se limiteze, pentru a putea avea experienta in 3D. Durerea pe care am simtit-o era separarea dintre Ego (personalitatea cu care obisnuisem sa ma identific) – partea cea mica, si Sinele Superior (Intregul) – partea cea mare. Senzatia de copil neputincios este starea Ego-ului care este rupt de ghidarea infailibila a Sinelui Superior. Durerea pe care am retrait-o era durerea ‘nasterii cosmice’ in dualitate, ruperea de Intreg. Era experienta sinelui limitat (Ego-ul, foarte bine descris ca un copil) care tocmai si-a amintit de Acasa (starea Sinelui Superior, care este starea de Unitate, Perfectiune si Iubire).
Imediat in continuarea acestei experiente am avut revelatia ca toate separarile dureroase din viata mea erau, de fapt, retrairi ale acestei separari originare. Am inteles ca de fiecare data cand sufeream o pierdere, activam de fapt aceasta pierdere initiala – ruperea de Intreg. Am inteles ca frica, nesiguranta si anxietatea au aparut in viata fiecaruia odata cu aceasta ‘alungare din Rai’. Frica, nesiguranta, disperarea si anxietatea, cauzele intregii drame umane, sunt ale Ego-ului copil ramas fara ghidarea Sinelui Superior parinte. Ego-ul este copilul speriat si neputincios din fiecare, care ne face sa percepem lumea ca fiind periculoasa si nesigura. Ego-ul din noi vede peste tot dusmani. Acest copil isi aminteste de Acasa si cauta sa-si aline dorul cu orice substitut. Extazurile firave pe care le traim pe pamant sunt palide amintiri ale starii de unitate a Constiintei. De fiecare data cand ne indragostim, experimentam parfumul de Acasa. De fiecare data cand ne induiosam in fata unui copil mic, activam aceasta amintire. La fel cand increderea si fidelitatea animalului nostru de companie ne emotioneaza. Toate poarta gustul de Acasa...
Din pacate, neatentia ne facem sa credem ca sursa acestei bucurii si iubiri se afla in afara noastra. Credem ca fericirea ne vine de la iubit / iubita, copil, animal etc... apoi, cand pierdem starea, ii acuzam – pe inconstienta - ca nu le pasa de buna-starea noastra. :) N-am inteles ca frecventa Acasa este in noi si NOI suntem singurii capabili s-o accesam, chiar si fara ‘declansatoare’ exterioare. Asta au tot incercat maestrii sa ne transmita. Starea de Unitate poate fi accesata direct, fara niciun intermediar, atunci cand Ego-ul se uneste cu Sinele Superior (Subconstientul se preda Supraconstientului). Metaforic, cand fiul ratacitor se intoarce Acasa...
Cred ca deja am inteles majoritatea dintre noi ca a umple golul separarii primordiale cu surogate nu tine. Acumularea de bunuri materiale, relatii sau experiente in plan... ne lasa mereu singuri, nefericiti, lipsiti de putere. Ceea ce ne dorim toti este revenirea Acasa, in starea de iubire, siguranta si unitate a Totului.
Va doresc sa recunoasteti in voi acest Adevar si sa-l urmati!
Durerea nasterii cosmice
Mesaj de la Jeshua prin Pamela Kribbe
JESHUA: Dragi prieteni, sunt atât de fericit să vă văd. Iar unii dintre voi aţi venit atât de departe! Vă cunosc şi-mi sunteţi atât de dragi. Călătoria mea este călătoria voastră şi vă cunosc tristeţile şi durerea din interior. De aceea aş dori să vă împărtăşesc câteva dintre descoperirile mele din această lungă călătorie în care voi v-aţi îmbarcat ca suflete.
Aş dori să ne întoarcem la începutul acestei călătorii, toate drumurile duc la momentul de început aflat în trecut, atunci când v-aţi născut ca suflete într-o realitate care vă era nouă şi necunoscută. Aş dori să mă însoţiţi la momentul în care v-aţi început cu adevărat călătoria voastră prin timp şi spaţiu, prin realitatea materială. Acest eveniment a avut loc într-un punct foarte îndepărtat , dar emoţiile care l-au însoţit, durerea de a fi separaţi de casă, sunt încă foarte vii în voi. Această durere a naşterii cosmice, aşa cum Eu o numesc, se află în spatele multor sentimente şi comportamente ale voastre de zi cu zi.
Mulţi dintre voi se confruntă continuu cu un sentiment interior de nelinişte sau disconfort , cu sâcâitoarea noţiune că sunteţi " în căutarea a ceva ". Există o tensiune internă care vine de la a nu fi în totalitate acasă cu voi înşivă. Nu vă simţiţi confortabil sau ca acasă în fiinţa voastră, propria voastră esenţă.
Din această tensiune de bază, apare tendinţa de a căuta validarea din afară sub forma confirmării voastre de către alţii, a posesiunilor materiale sau a orice vă face să vă simţiţi iubiţi şi protejaţi. În mod constant aveţi nevoie ca ceva din afara voastră să vă asigure, ceva care să amelioreze tensiunea şi vă spună: " eşti în regulă " . Priviţi cât de des aţi aşteptat cu nerăbdare acest climat de încredere şi atunci veţi şti cât de tensionaţi sunteţi cu adevărat, cât de multă durere există în interiorul vostru.
Aş dori să vorbesc despre originea acestei dureri şi de dependenţa care decurge din validarea din afară. Cauza reală este ca miezul unei cepe care are are multe foi în jurul lui. Straturile exterioare sunt formate din anumite evenimente din viaţa voastră care v-au făcut să vă simţiţi răniţi, neliniştiţi, să nu vă simţiţi acasă în interiorul vostru. În straturile mai profunde şi mai aproape de miezul cepei, există evenimente din alte vieţi care au fost traumatizante din punct de vedere emoţional. Totuşi, din perspectiva din care Eu vă vorbesc acum, acestea sunt doar puncte de declanşare. Dacă îndepărtaţi coaja şi toate straturile şi ajungeţi la miez, veţi descoperi o durere originară, un dor de casă esenţial care este conectat la adevăratul început al călătoriei voastre.
Imaginaţi-vă ca parte a unui ocean de iubire, simţindu-vă în siguranţă şi complet liberi de orice griji sau de anxietate. Imaginaţi-vă ca fiind îmbrăţişaţi de această iubitoare, atotpătrunzătoare conştiinţă şi că nu cunoaşteţi nimic în afară de ea. Aceasta este energia de Acasă, energia din care voi v-aţi născut. Pentru a înţelege tonurile acestui sentiment de stare arhaică, gândiţi-vă la starea de conştienţă pe care o aveţi când cădeţi într-un somn adânc, atunci când mintea voastră cedează controlul şi conştiinţa voastră este foarte receptivă. Voi de altfel cunoaşteţi această stare în viaţa voastră pământească, atunci când sunteţi un embrion în pântecele mamei voastre. Când conştiinţa se află în acest somn blând, plin de fericire, nu există o distincţie clară între interior şi exterior, nici un sentiment de mine, spre deosebire de tine. În starea embrionară, de vis a conştiinţei, există un sentiment nelimitat de unitate şi de siguranţă.
În acele timpuri străvechi, voi ca suflete v-aţi simţit în siguranţă şi fără limite în interiorul acelui imens pântec cosmic. La un moment dat, totuşi, ceva s-a schimbat. Aţi experimentat un fel de rupere prin separare. A fost ca şi cum contracţiile naşterii au pulsat prin conştiinţa voastră oceanică şi v-a trezit din somn. Acesta a fost începutul naşterii voastre ca suflete individuale. A fost momentul în care v-aţi rupt şi v-aţi desfăcut din această etern prezentă unitate care vă cuprindea şi v-aţi experimentat pe voi înşivă ca voi înşivă pentru prima dată. Exista un sentiment rudimentar de "Eu" care a fost iniţiat în acel moment autentic.
În acele timpuri străvechi, voi ca suflete v-aţi simţit în siguranţă şi fără limite în interiorul acelui imens pântec cosmic. La un moment dat, totuşi, ceva s-a schimbat. Aţi experimentat un fel de rupere prin separare. A fost ca şi cum contracţiile naşterii au pulsat prin conştiinţa voastră oceanică şi v-a trezit din somn. Acesta a fost începutul naşterii voastre ca suflete individuale. A fost momentul în care v-aţi rupt şi v-aţi desfăcut din această etern prezentă unitate care vă cuprindea şi v-aţi experimentat pe voi înşivă ca voi înşivă pentru prima dată. Exista un sentiment rudimentar de "Eu" care a fost iniţiat în acel moment autentic.
Experienţa de a fi sfâşiaţi, de a fi separaţi de pântecele cosmic, v-a lăsat uluiţi şi dezorientaţi. Nu eraţi într-o stare de cunoaştere când s-a întâmplat acest lucru, aţi fost doar în starea de a experimenta. Aţi început să căutaţi orbeşte ceva de ce să vă ţineţi, o cale de a vă întoarce înapoi la siguranţa ştiută. V-aţi simţit pierduţi. V-aţi simţit excluşi. A fost un moment de întuneric.
Cu toate acestea, momentul în care v-aţi rupt, devenind liberi, de Sursa primară şi aţi părăsit Casa a fost, în acelaşi timp un moment de imensă creativitate. Acesta a fost începutul unei mari călătorii de experiementare, de viaţă. Imaginaţi-vă un spaţiu închis gol, ciudat, vast şi fără nume, stând în faţa voastră. Aţi intrat în acest spaţiu ca mici seminţe roditoare. A fost un spaţiu plin de posibilităţi, plin de posibile experienţe care erau încă necunoscute. Era întuneric acolo, dar era, de asemenea, loc pentru ceva nou.
Multe dintre emoţiile cu care aţi avut de-a face de la începutul călătoriei voastre cosmice sunt comparabile cu emoţiile unui copil pierdut despre care am vorbit ultima dată (vedeti si postarea "Atitudinea fata de emotii”). Acestea sunt emoţiile unui copil nou-născut care trebuie să se obişnuiască cu o realitate stranie şi nefamiliară, care este cu totul diferită de starea de somnolenţă semi-conştientă în care era înainte. Imaginea copilului pierdut, plângând şi dezorientat, face vii şi clare rănile interioare cu care v-aţi pornit călătoria.
Cu toate acestea, momentul în care v-aţi rupt, devenind liberi, de Sursa primară şi aţi părăsit Casa a fost, în acelaşi timp un moment de imensă creativitate. Acesta a fost începutul unei mari călătorii de experiementare, de viaţă. Imaginaţi-vă un spaţiu închis gol, ciudat, vast şi fără nume, stând în faţa voastră. Aţi intrat în acest spaţiu ca mici seminţe roditoare. A fost un spaţiu plin de posibilităţi, plin de posibile experienţe care erau încă necunoscute. Era întuneric acolo, dar era, de asemenea, loc pentru ceva nou.
Multe dintre emoţiile cu care aţi avut de-a face de la începutul călătoriei voastre cosmice sunt comparabile cu emoţiile unui copil pierdut despre care am vorbit ultima dată (vedeti si postarea "Atitudinea fata de emotii”). Acestea sunt emoţiile unui copil nou-născut care trebuie să se obişnuiască cu o realitate stranie şi nefamiliară, care este cu totul diferită de starea de somnolenţă semi-conştientă în care era înainte. Imaginea copilului pierdut, plângând şi dezorientat, face vii şi clare rănile interioare cu care v-aţi pornit călătoria.
În timpul acestei călătorii, aţi avut o mulţime de experienţe. Aţi luat multe forme, aţi locuit diferite corpuri şi în cele din urmă aţi ajuns aici, pe planeta Pământ. Pământul este un loc al marii creativităţi şi a multor posibilităţi. Totuşi, în ciuda posibilităţilor disponibile vouă şi a bogăţiei şi profunzimii experienţei voastre, aţi continuat să vă simţiţi fără casă. Există un sentiment de lipsă adânc în interiorul vostru, ca şi cum ceva lipseşte şi nu ştiţi ce este, dar este esenţial pentru voi ca să vă simţiţi bine. Ceea ce lipseşte este sentimentul autentic de bază al iubirii şi al siguranţei emoţionale pe care le-aţi cunoscut odată în pântecele cosmic. Acest necondiţionat sentiment al apartenenţei şi securităţii este esenţial pentru bunăstarea voastră, pentru exprimarea sinelui vostru şi pentru sentimentul valorii voastre de sine, şi l-aţi căutat mereu de când aţi plecat de acasă. Aţi încercat să vă vindecaţi durerea naşterii voastre cosmice mult, mult timp.
Ce aş dori să vă întreb acum este dacă puteţi recunoaşte în adâncul vostru înşivă rana originară care s-a creat atunci când aţi plecat de acasă. Puteţi găsi în interiorul psihicului propriu acest sentiment de a fi sfâşiat din întregul iniţial? Este o stare de plenitudine sau unitate care nu poate fi explicată de minte, dar în inima voastră vă puteţi aminti că aţi fost parte din ea.
Ce aş dori să vă întreb acum este dacă puteţi recunoaşte în adâncul vostru înşivă rana originară care s-a creat atunci când aţi plecat de acasă. Puteţi găsi în interiorul psihicului propriu acest sentiment de a fi sfâşiat din întregul iniţial? Este o stare de plenitudine sau unitate care nu poate fi explicată de minte, dar în inima voastră vă puteţi aminti că aţi fost parte din ea.
Întorcându-vă atenţia asupra acestei dureri originare a naşterii, devenind conştienţi de sentimentele profunde pe care aceasta le evocă în voi, singurătatea şi dorul de casă pe care le-aţi simţit până în acest moment, puteţi începe procesul de vindecare. Puteţi începe să vă vindecaţi la cel mai profund nivel posibil. Este aici, pentru ca voi să puteţi ajunge la miezul durerii.
Voi toţi care sunteţi prezenţi aici sau care citiţi aceste cuvinte sunteţi în creştere către un nou nivel de conştiinţă. Voi căutaţi să stabiliţi un fundament interior de siguranţă şi iubire de sine necondiţionată. Voi vă recreaţi singuri pentru voi tonurile sentimentului de pântece cosmic. Aceasta este misiunea voastră, scopul vostru spiritual. De îndată ce vă daţi seama că, Casa este în voi, că voi purtaţi o bucată de siguranţă divină şi de unitate în esenţa voastră, abia atunci puteţi deveni cu adevărat calmi şi relaxaţi în legătură cu cine sunteţi. Nu mai aveţi nevoie de validare din afară. Vă simţiţi bine atunci când sunteţi apreciaţi şi îngrijiţi de către alţii, dar nu mai depindeţi de ei. (recuperarea Libertatii si Puterii)
Voi toţi care sunteţi prezenţi aici sau care citiţi aceste cuvinte sunteţi în creştere către un nou nivel de conştiinţă. Voi căutaţi să stabiliţi un fundament interior de siguranţă şi iubire de sine necondiţionată. Voi vă recreaţi singuri pentru voi tonurile sentimentului de pântece cosmic. Aceasta este misiunea voastră, scopul vostru spiritual. De îndată ce vă daţi seama că, Casa este în voi, că voi purtaţi o bucată de siguranţă divină şi de unitate în esenţa voastră, abia atunci puteţi deveni cu adevărat calmi şi relaxaţi în legătură cu cine sunteţi. Nu mai aveţi nevoie de validare din afară. Vă simţiţi bine atunci când sunteţi apreciaţi şi îngrijiţi de către alţii, dar nu mai depindeţi de ei. (recuperarea Libertatii si Puterii)
Venirea Noii Ere depinde de cei care recunosc baza durerii lor şi care îndrăznesc să-i facă faţă în mod deschis. În acest stadiu al dezvoltării voastre, este timpul să vă uitaţi nu numai la durerile şi traumele care au apărut în viaţa voastră actuală şi, probabil, în timpul vieţii precedente, ci trecând prin toate acestea, să abordaţi rana voastră originară. De îndată ce veţi recunoaşte conştient şi vă veţi reaminti această durere cu inima voastră, sunteţi pregătiţi să aveţi grijă de ea. Sunteţi pregătiţi să luaţi în brate acest copil nou-născut cosmic, care continuă să strige după ajutorul vostru. El vă strigă prin emoţiile voastre negative de frică, furie şi disperare.
O modalitate de a şti cum aveţi de-a face cu durerea naşterii voastre cosmice este să vă uitaţi la zona relaţiilor din viaţa voastră. Deseori, oamenii încearcă să găsească ajutor pentru emoţiile lor cele mai profunde de singurătate şi de frică în relaţiile intime. Ceea ce ei încearcă să facă este să umple golul lor interior cu energia altcuiva. Recunoaşterea, atenţia şi grija altor persoane le calmează durerea. Într-un anumit sens, ei îşi predau copilul lor rănit partenerului lor. Acesta este un joc foarte periculos. Mai devreme sau mai târziu, partenerii vor deveni dependenţi emoţional unul de celălalt. Sentimentele lor iniţiale de dragoste şi de conectare se vor schimba într-un subtil sau nu-atât-de-subtil joc de putere. Ori de câte ori sunteţi dependenţi de altcineva pentru a vă simţi iubiţi şi în siguranţă, voi revendicaţi energia lui sau a ei pentru voi înşivă iar acest lucru va conduce întotdeauna la luptă şi conflict în cele din urmă. Veţi sfârşi prin a vă simţi mai singuri decât oricând. (A se vedea si postarea "Sexualitate si Spiritualitate", pentru alte discuţii în continuarea acestei probleme.)
Voi de multe ori credeţi că singurătatea este asociată cu o lipsă de prieteni sau a unui partener de viaţă şi că soluţia se află într-o nouă prietenie sau relaţie de dragoste. Dar în această linie de gândire voi presupuneţi că, cauza şi soluţia durerii se află în afara voastră. Dacă aşa începeţi o relaţie, este mai mult ca sigur că veţi ajunge să faceţi o altă persoană responsabilă pentru rănile voastre interioare şi să vă vedeţi ca victimă. A avea nevoie de altcineva pentru a vă umple golul interior este ca şi cum v-aţi ceda propria voastră putere de la început.
Zona relaţiilor intime vă poate face să fiţi foarte conştienţi de durerea naşterii cosmice pe care o purtaţi în voi. Vedeţi cât de des simţiţi ca aveţi nevoie de prezenţa unei alte persoane în viaţa voastră. Acesta este de fapt un semnal de la fiinţa voastră interioară că este necesar să vă întoarceţi spre voi şi să găsiţi copilul pierdut din voi. Soluţia la singurătatea voastră se află în această întoarcere spre sine, în îmbrăţişarea atentă a acestui copil interior preţios care a cărat pentru voi povara voastră emoţională. Atunci când vă asumaţi responsabilitatea pentru acel copil, atunci când vă conectaţi la el, şi îl ghidaţi ca un părinte iubitor, atunci faceţi ca relaţiile voastre să devină libere. Aveţi posibilitatea să vă raportaţi acum la alte fiinţe umane într-un mod liber şi independent.
Zona relaţiilor intime vă poate face să fiţi foarte conştienţi de durerea naşterii cosmice pe care o purtaţi în voi. Vedeţi cât de des simţiţi ca aveţi nevoie de prezenţa unei alte persoane în viaţa voastră. Acesta este de fapt un semnal de la fiinţa voastră interioară că este necesar să vă întoarceţi spre voi şi să găsiţi copilul pierdut din voi. Soluţia la singurătatea voastră se află în această întoarcere spre sine, în îmbrăţişarea atentă a acestui copil interior preţios care a cărat pentru voi povara voastră emoţională. Atunci când vă asumaţi responsabilitatea pentru acel copil, atunci când vă conectaţi la el, şi îl ghidaţi ca un părinte iubitor, atunci faceţi ca relaţiile voastre să devină libere. Aveţi posibilitatea să vă raportaţi acum la alte fiinţe umane într-un mod liber şi independent.
© Pamela Kribbe
www.jeshua.net
Am ales si un filmulet care mi se pare relevant in context, in care o fiinta luminoasa povesteste experienta ei la limita mortii. Aceasta fiinta a reusit sa-si acceseze Sinele Superior intr-un moment critic, ceea ce a condus-o la o mare constientizare, urmata de o vindecare 'miraculoasa'. Mi se pare ca Anita Moorjani descrie destul de elocvent starea primordiala (de Acasa, cum am numit-o eu). Din pacate, interviul e in limba engleza, fara subtitrare in romana.